Home » Istorie » Nemrut Dagi și sanctuarul populat cu statui

Nemrut Dagi și sanctuarul populat cu statui

Sursa foto: Profimedia
Publicat: 06.11.2023

Prăbușirea vastului imperiu al lui Alexandru cel Mare a lăsat un vid de putere în multe dintre teritoriile pe care acesta le cucerise.

Regate mai mici s-au ridicat și au absorbit cetățeni, comandând noi armate și teritorii în alte încercări de a obține puterea. Unul dintre aceste regate mici a fost Commagene, situat în Turcia de astăzi.

Commagene a fost fondat în secolul al II-lea î. Hr. și a avut o existență destul de tumultuoasă. Trecând de la un rege la altul și de la un imperiu la altul, Commagene a fost un regat independent timp de numai 200 de ani, înainte de a fi absorbit, în secolul I d. Hr., de puternicul Imperiu Roman, potrivit AtlasObscura.

Moștenirea arhitecturală a unui regat, ilustrată prin statui

Totuși, este interesant faptul că moștenirea arhitecturală cea mai notabilă a acestui regat de scurtă durată a fost reprezentată de movile și de statui funerare. Cea mai proeminentă dintre aceste relicve este Nemrut Dagi, un tumul (movilă de pământ) masiv și un mausoleu dedicat celui mai faimos rege al Commagenei, Antioh I Theos.

Antiohus a domnit de la mijlocul secolului I î. Hr., iar domnia sa este marcată prin statui și reliefuri de gresie pe vârful Muntelui Nemrut. Muntele se înalță la 2.000 de metri deasupra peisajului înconjurător. În vârf, capetele statuilor gigantice acoperă partea laterală a dealului, ilustrând detalii deosebite în ce privește reprezentarea regilor din epoca elenistică din Commagene. Numărul mare de statui indică, în mod clar, importanța zonei și frumusețea notabilă a sanctuarului, care acum este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Statuile sunt cele care spun povestea uitată a regatului

Deși se presupune că la Nemrut Dagi se află rămășițele lui Antioh, explorările arheologilor efectuate la mijlocul secolului XX nu au dus la identificarea camerei sale funerare. În ciuda lipsei de dovezi, statuile din jur spun o poveste despre Regatul Commagenei și oferă detalii despre o lume antică adesea uitată.

Alături de statui, cea mai veche operă de artă cunoscută, care reprezintă o strângere de mână, este prezentată și în mai multe reliefuri din jurul movilei, adăugând sanctuarului un element politic sinistru.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Statuia unui zeu păgân a fost găsită în ruinele unei biserici din Istanbul

Misterul unei statui egiptene „imposibile”, aproape de a fi dezlegat

Statuie cu înfățișarea lui Buddha, găsită într-un oraș egiptean antic

Statui egiptene antice, care înfățișează chipul unui faraon, dezgropate la un templu al Soarelui

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea aerului, legată de internările pentru infecții respiratorii: Studiu pe aproape 4 milioane de persoane
Poluarea aerului, legată de internările pentru infecții respiratorii: Studiu pe aproape 4 milioane de persoane
Dieta mediteraneană și mișcarea pot preveni pierderea densității osoase la femeile în vârstă
Dieta mediteraneană și mișcarea pot preveni pierderea densității osoase la femeile în vârstă
Test de cultură generală. Care este cea mai înaltă statuie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai înaltă statuie din lume?
Telescopul Spațial James Webb a observat cum o planetă „înghite” o stea
Telescopul Spațial James Webb a observat cum o planetă „înghite” o stea
România a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană
România a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană
Universitatea Harvard a dat în judecată administrația Trump
Universitatea Harvard a dat în judecată administrația Trump
Vladimir Putin „nu intenționează” să participe la funeraliile Papei Francisc
Vladimir Putin „nu intenționează” să participe la funeraliile Papei Francisc
Ilinca și George Simion, la „Altceva cu Adrian Artene”. Secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească
Ilinca și George Simion, la „Altceva cu Adrian Artene”. Secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica ...
Poți să-ți schimbi personalitatea? Ce a aflat o jurnalistă după un an de „reprogramare” a propriei persoane
Poți să-ți schimbi personalitatea? Ce a aflat o jurnalistă după un an de „reprogramare” a propriei persoane
Lumea va folosi mai puțin petrol după tarifele lui Trump
Lumea va folosi mai puțin petrol după tarifele lui Trump
Chatboții cu personalitate umană – noii „parteneri” virtuali care ajută oamenii să navigheze prin relații și emoții
Chatboții cu personalitate umană – noii „parteneri” virtuali care ajută oamenii să navigheze prin relații și emoții
Alergiile la polen se agravează în Europa: ce le provoacă și de ce devin tot mai frecvente
Alergiile la polen se agravează în Europa: ce le provoacă și de ce devin tot mai frecvente
Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”
Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”
Un expert NASA explică de ce niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Un expert NASA explică de ce niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?